Despre

Archive for Septembrie 2008

Well… just came back from Turkey and I’ve been proved wrong in the following:

  • muslims are crazy and strict. they don’t know how to live their life. The truth: they are fun people, with a fascinating culture.
  • brits are no fun, their jokes are too subtle to even be funny. they bitch about everything. They drink like raging alcoholics. The truth: they’re nice people, with zest for life and know how to have fun without having more alcohol than blood in their veins. They’re perfect gentlemen.
  • turks exploit their women, they’re arrogant and have no respect for anyone. The truth: they’re very nice people, I didn’t see any women been exploited and, more important, they KNOW HOW DO TO BUSSINESS. They don’t speak much English, but they do their best and they know how to entertain you!
  • people have a very bad opinion about Romanians, especially in the Western Europe. The truth: I didn’t feel discriminated at all. I think people judge you for who you are not for what your nationality is. Beside, Turks went crazy every time I said I’m Romanian. Hagi remains Romania’s best ambassador ever!
  • Romanians embarrass you (as a Romanian) when you meet them abroad. The truth: I’ve met some nice Romanians and gladly talked and ate with them. Beside, every nationality has its flaws (for instance, I met some very loud, noisy and uneducated Russians. Luckily, I’ve also met very nice, educated Russians)

All in all, these conclusions aren’t general, their just applied on this particular holiday and on the people I have met during these days.

Next stop: Paris. Prejuice: they hate anyone who speaks English instead of their precious language. They hate Romanians and call us gipsies.

Hope to be proved wrong again!!

Va las aici ceva drăguţ ca să contrabalanseze frigul deprimant de afară.

Etichete:

Am citit un articol pe net că cică miercurea asta nişte savanţi vor încerca să recreeze Big Bang-ul într-un laborator de la Geneva. Nu-s expertă în fizică cuantică, dar am auzit că dacă te joci cu particulele alea care se ciocnesc între ele şi degajează o căldură de vreo 100.000 de ori mai puternică decât a nucleului soarelui există şanse să creezi o gaura neagră care să absoarbă în ea tot pământul. Bine, asta zicea în ştire. Adevărul e că nu prea înţeleg cum vine chestia asta.

Oricum, nici nu m-am uitat la data articolului… o fi fost vechi si poate miercurea aia a trecut deja, iar eu fac febra musculara la tastatura degeaba. Oricum, măcar titlul postului e „apealling”. Mi-e somn. Mă duc la nani! Poate că de miercuri încolo n-o să mai pot dormi. Deşi se zice că morţii sunt „adormiţi”. Vorbesc scriu prostii. Gata, plec, că patul urlă după mine!!

Ne vedem joi, vorba melodiei… (Sper!)

P.S. Poza n-are legătură cu postul, are legătură cu somnul! Noapte bună, copii!

Later edit: Acum am aflat şi io că cică subiectul e dezbătut şi para-dezbătut iar evenimentul cu pricina ar trebui să se întâmple… mâine. Hmmm, ar fi ciudat să se spună despre noi că nu efectul de seră, nu poluarea, nu invaziile extraterestre sau era glaciară ne-au omorât ci… propria prostie. Btw, nu prea am înţeles la ce serveşte experimentul ăsta…

Oricum, dacă ne absoarbe gaurica neagră singura dovada a existenţei noastre o să fie un aparăţel trimis de N.A.S.A. în spaţiu acum câţiva ani în căutarea de viaţă extraterestră purtând un mesaj universal transmis printr-o simfonie a lui Bach şi nişte schiţe ale anatomiei umane., care conform calculelor marilor savanţi ar ajunge în galaxia vecină abia peste 80.000 de ani. Deci până la urmă Bach va singurul nemuritor.

Well… în loc de adio mă despart de voi cu o întrebare: Oare cum arată interiorul unei găuri negre?

Să trăieşti în Bucureşti. Să ai cerşetori la tot pasul care conform unei campanii iniţiate de primăria capitalei – fără majuscule, că nu le merită! – câştigă peste 50.000 de lei noi lunar. Din banii tăi. Să încerci să descoperi frumuseţile oraşului sub zidurile jegoase ale unei clădiri construite în vremea „micului Paris”. Să trăieşti în Bucureşti. Să vezi gunoi pe stradă dimineaţa, seara şi la prânz. Să mergi cu R.A.T.B.-ul. O experienţă de neuitat: Jeg, transpiraţie şi mult prea multe respiraţii într-un spaţiu atât de mic. Să trăieşti în Bucureşti. Să auzi nuntă de ţiagni la cort, în spatele blocului, niciodată în week-end pentru că e mai mişto să-ţi f**ă noaptea în timpul săptămânii, când te duci la muncă. Să auzi câini lătrând întrebându-te dacă se latră între ei sau îţi latră merdeneaua din geantă. Să miroasă a pi*at pe orice alee îngustă dintre blocuri sau în orice gang. Să vezi staţii de metrou care arată ca după evenimentele de la Hiroshima . Să vezi oameni frustraţi la tot pasul. Să fie anormal că eşti vesel şi zâmbeşti. Da, ai ghicit, să trăieşti într-un că*at cu nume de capitală: Bucureşti.

Pornind de la premisele astea înfiorătoare ai putea ajunge la concluzia că România este o ţară de… cacao. Ei bine, nu e aşa. Avem o ţară frumoasă, care surprinde (pozitiv) şi străini care au văzut jumate de glob şi  ajung din întâmplare şi pe plaiurile noastre, iar asta o spun din experienţă. Şi nu, nu e „o ţară frumoasă, păcat că-i populată”. Unii românaşi sunt oameni de treabă, culţi şi civilizaţi. Unii românaşi sunt oameni de treabă, inculţi, dar civilizaţi. Unii…

Oamenii din sud

Noi suntem ăia care „trăiesc în România şi asta le ocupă tot timpul”. Noi suntem ăia cu jecmăneala, cu proastele obiceiuri stradale. Noi suntem cei care vorbesc cu „pă” în loc de „pe” şi „după” în loc de „de pe”.

Noi suntem cei săraci, frustraţi, dar jmekeri. Noi suntem cei care ne facem că muncim, suntem greţoşi cu oricine, oricând dacă nu avem chef de ei. Pentru noi toţi ceilalţi sunt „prostul ăla care nu m-a lăsat să-l depăşesc (în curbă pe linie continuă)” sau „proasta aia care mi-a făcut observaţie că vorbesc prea tare”. Noi când înjurăm suntem jmekeri. Suntem cu toţii bazaţi.

Oamenii din nord, vest & nord-vest:

Oamenii care fac din România o ţară frumoasă. Când treci Carpaţii respiri alt aer. Oraşe mai curate, mai bine organizate. Oameni care îţi răspund la salut. Oameni care vorbesc cu „No, bine” şi care pronunţă cuvintele cu încetinitorul. Oameni care trăiesc în eterna şi fascinanta Transilvanie. Oameni mai civilizaţi. Plini de defecte şi ei, dar mai puţin evidente ca a ale noastre.

Această mică clasificare este doar o mare paranteză la ceea ce voiam să spun (îmi cer scuze pentru incoerenţa ideatică, dar sunt extreeeeeeem de obosită): Mi-e greaţă de Bucureşti şi, extins, mi-e greaţă de aproape tot ce înseamnă sudul României. Mi-e greaţă de oraşele mici cu multe cârciumi şi şcoli care stau să se dărâme. Mi-e greaţă de trenurile pline până la refuz în care oamenii intră pe geam pentru că nu mai au loc pe altundeva.

În fine, eu susţin că sudul e în urmă şi că influenţa occidentală din Ardeal face toţi banii. Că nu degeaba singurul primar care a ieşit în al treilea mandat cu aproape 90% din voturi este un… neamţ.

Oricum, de acord sau nu cu mine în privinţa categorisirii pe regiuni – apropo, estul a fost omis intenţionat fiind o zonă prea puţin exploatată de mine ca să îmi pot forma o opinie – trebuie să recunoaşteţi că Bucureştiul nu provoacă decât greaţă. Şi ulcer.

*Mica mea clasificare nu se vrea a fi o generalizare sau o prejudecată. Am prieteni craioveni, bucureşteni, ialomiţeni şi gorjeni get-beget care sunt super oameni. Mai exact, vreo 80% din prietenii mei sunt „sudişti”. Şi la urma urmei şi eu tot în sud m-am născut...

Dacă vrei să arăţi că eşti cool, apasă acceleraţia până la fund pe un drum gol care se termină-ntr-un pom! Dar şoseaua e plină de oameni care nu vor să moară din cauza ta!

Din ciclul „Poate trăieşti, poţi trăi cu asta?” vă prezint trei campanii foarte mişto (de departe prima e cea mai dura):

Totul începe şi se termină cu un zmeu. „Vânătorii de zmeie” (The kite runner), cartea recent ecranizată de DreamWorks Pictures este, probabil, una dintre cele mai impresionante cărţi pe care le-am citit în ultimii doi ani.

Foarte bine scrisă de Khaled Hosseini, care îmbină într-un mod evident elemente ale propriei biografii cu foarte multe fapte fictive. E genul ăla de carte pe care o citeşti dintr-o răsuflare, sau, în cazul meu, stai trează până la cinci dimineaţa ca s-o termini.

Cel mai mult mi-au plăcut detaliile picurate cu grijă, pe fondul schimbărilor sociale, economice şi politice din Afganistanul ultimilor douăzeci de ani. Mi-a plăcut că în ciuda dramei neîncetate a eroului principal, afli foarte multe date despre afgani, despre cultura lor, despre ce au fost şi ce sunt. Imaginea mea despre Afganistan se rezuma la „fata afgană” şi la talibanii lui Osama. Sau la americani şi bombe. Cred că cel mai mult mi-a plăcut la cartea asta faptul că m-a îmbogăţit cultural. De exemplu am aflat că „ciorbă” vine din arăbescul „shorwa”, că şi musulmanii vopsesc ouă de sărbători, mai exact la Eid şi, mai ales, că islamul nu este aşa cum îl ştim noi.

Cartea asta mi-a recomandat-o o „librăreasă” din Las Rozas şi de-asta am pus mâna pe varianta spaniolă, „Cometas en el cielo„, şi am pierdut-o înainte s-o termin. Au urmat săptămâni de „agonie intelectuală” pentru că nu găseam cartea, habar n-aveam cum se numeşte în româneşte şi nici nu-mi aminteam autorul. Am avut totuşi noroc s-o regăsesc la „Cărtureşti” şi s-o termin, într-un final.

O recomand cu căldură, e o carte bună, care şi-a meritat criticile şi premiile.

Urmează să-mi downloadez (ilegal) filmul ca să compar. Deşi am un presentiment de dezamăgire. În general cărţile sunt mai bune decât filmele făcute după ele…

O să revin şi cu o cronică de film.

Vreau bani. Repede. Şi o casă la Sevilla (casă, nu vilă!!) şi un umil Mini Cooper în garaj. Şi un laptop d-ăla micuţ şi potent. Şi un telefon care să facă şi cartofi prăjiţi. Poate cer prea multe…

Mă întreb cum ar fi dacă aş avea mulţi bani… m-ar apuca grandomania? Oare dacă aş avea bani, în loc de casă mi-aş face vilă şi-n loc de Mini Cooper aş opta pentru un Porsche Cayenne (cu siguranţă nu pe gaz!)? Oare aş suferi de grandomania asta naţională a noilor/falşilor îmbogăţiţi?

Eu am o teorie despre asta, o teorie a imbecilităţii, o teorie despre românaşii care îndură foamea şi merg fără aer condiţionat ca să conducă un bemveu, despre cei care „ştiu să-şi trăiască viaţa” pentru că ascultă manele şi se iau de lume pe stradă. Şi despre noi, cei care nu putem nu vrem să schimbăm nimic!

1. Imbecilii fără OO

Sunt acea categorie de imbecili care acţionează numai în grup. Singuri n-au coae tupeu. Sunt cei care agaţă folosind cuvântul „păpuşe” şi fetele/femeile sunt doar niste chestii în plus cu care să se dea mari. Sunt cei care au „tovarăşi”, „fraţi” şi sunt mereu puşi pe „combinaţii„. Combinaţii care de cele mai multe ori înseamnă amanetat bijuteriile mamei. Această categorie îi include pe imbecilii care nu au împlinit 5 ani. Ca vârstă mintală. În general, luând în calcul data din certificatul de naştere au vârsta între 13 şi 25 de ani. Sunt imbecilii care nu au de fapt nimic de făcut şi ei înşişi sunt o reprezentare scabroasă a nimicului, dar se manifestă ca mari donjuani gigolo ai secolului XXI („800$ First night for free!”), ca bărbaţi ocupaţi, deşi nu-s nici ocupaţi şi nici bărbaţi. Aceştia au totuşi cale de scăpare, fiind încă tineri. Propunerea mea e să facă un schimb de vieţi cu copiii din Somalia sau munca silnică.

2. Imbecilii „te tai, în plm!”

Sunt cei cu tricourile strâmte şi cu burţile late. Cei ancoraţi în „şmekerie” cu „ŞM” Mare. Cei şucari. Cei cu falsurile la vedere. Cei care nu dau doi bani pe ce zice lumea, dar nu ies din casă fără haur prin toate elucubraţiile. Sunt cei care au bâte în maşină şi-şi tunează Daciile. Sunt cei care, în cazul în care au bemveu’ îl spală cu galeata şi cârpa, cei care vor să tragă comision din orice. Imbecilii „te tai, în plm” te taie dacă au ocazia. Te taie pentru că ei poate. Ascultă muzică la mobil în R.A.T.B. pentru că ei poate. Te jefuiesc în plină stradă pentru că ei poate, iar noi suntem imbecilii „nu putem” (ajungem şi la ei).

Imbecilii „te tai” nu dau niciodată explicaţii nimănui. În cazul în care justiţia îi obligă să răspundă aplică metoda „te tai, în plm” pentru cei care i-ar putea condamna. Nu au frică de nimic. Nu au rădăcini sau respect pentru nimic. Cultura lor bate spre minus. Majoritatea au origini nomade. (Să nu dăm detalii, că o să ziceţi că-s rasistă)

3. Imbecilii cu bani şi fitze (numiţi şi „proştii-fuduli-cu-mălai”)

Sunt ăia care parchează Q7-ele în intersecţie şi care poartă ochelari de soare în discotecă. Imbecilii cu bani şi fitze cunosc toate mărcile importante şi nu ar cumpăra o pereche de blugi care să coste sub 500 de coco. Imbecilii cu bani cred că femeile sunt impresionate de fizicul lor lucrat la sala (cu steroizi) şi de portofelul lor – mereu gros – încrustat cu Jvaroschi roz. Îşi schimbă preferinţele muzicale şi vestimentare după cum bate… trendu’. Pentru proştii-fuduli-cu-mălai, banul nu are valoare, nu există „prea scump”, iar potenţa lor creşte viagric odată cu achiziţionarea acelui obect unikat la care fraierii – noi, imbecilii „nu putem” – nu are acces.

Imbecilii cu bani şi fitze sunt convinşi că pot cumpăra orice, inclusiv cultura. Vor avea cu toţii jde cursuri şi facultăţi terminate. Dar dacă-i întrebi ce-i aia B.C.U. îţi vor spune că e o marcă de fermoare de giace din piele de fund de bonobo cu blăniţă din coadă de ponei.

4. Imbecilii/Proştii „dar, vaaaai”

Ei sunt noii îmbogăţiţi inculţi. Sau falşii îmbogăţiţi. Sunt cei care stau în chirie la garsonieră, dar au un Mertz în parcare. Sunt cei care îşi pun numele pe maşină, ca să vază lumea că EI AU BANI. IAR TU EŞTI UN FRAIER. EŞTI IMBECILUL „NU POT”.

Proştii „dar, vaaaai” nu au simţul penibilului şi simt nevoia să iasă în permanenţă în evidenţă. Spre deosebire de proştii-fuduli-cu-mălai, aceştia nu cunosc mărci importante şi nu au diplome. Ei pledează pentru cauza omului simplu care prin muncă ajunge sus. Ei sunt un exemplu de reuşită. Dar asta doar în viziunea lor (destul de îngustă!).

Ei sunt motivul pentru care s-a degenerat înţelesul cuvântului ţăran.

5. Imbecilii „nu putem”.

Aceştia suntem noi, puţinii oameni normali rămaşi. Suntem noi, cei care ne vedem de treburile noastre pe stradă şi nu intervenim nici dacă cineva e violat lângă noi. Suntem noi, cei care muncesc şi vor să schimbe ceva, dar doar din vorbe… ca să donezi sânge trebuie să te înţepe şi doare, ca să nu mai fie corupţie trebuie să-ţi plăteşti amenda în loc să mituieşti poliţistul, ca să schimbi guvernul trebuie să te revolţi şi e prea complicat. Totul e prea complicat pentru noi, imbecilii „nu putem”.

Trăim sub semnul impotenţei noastre şi nu încercăm mai mult. Vrem şi noi bani, case, maşini, stabilitate financiară. Dar nu putem. Noi suntem motivul pentru care cohabităm cu celelalte tipuri de imbecili, pe care nu doar că nu am reuşit să le eradicăm, dar le şi facilităm existenţa limitându-ne la neputinţa de a face ceva.

Noi, imbecilii „nu putem”, am vrea să schimbăm lumea din faţa calculatorului, trimitem spam-uri şi spim-uri pline de mesaje umanitare profunde, trimitem felicitări virtuale de Sărbători, spunem că ne pasă. Dar, în realitate suntem nişte frustraţi, cu libertatea încarcerată în spaţiul virtual. Suntem nişte frustraţi. Pentru că îi invidiem pe ceilalţi imbecili.

Pe imbecilii fără OO, pentru că sunt nişte nimicuri şi vrem să fim şi noi nimicuri ca ei. Dacă tot ne simţim aşa, de ce să nu ne bucurăm de nimicnicie în adevăratul sens al cuvântului?!

Pe imbecilii „te tai” îi invidiem măcar pentru faptul că am vrea să aruncăm cu bâta „din dotare” în parbrizul imbecilului cu bani şi fitze care şi-a parcat Q7-ele în mijlocul intersecţiei.

Pe imbecilii cu bani şi fitze îi invidiem pentru bani şi pentru fitze.

Pe imbecilii „dar vaaaai” pentru că ignoranţa e o binecuvântare.

Dar cel mai mult îi invidiem pe ceilalţi imbecili pentru libertatea pe care o au, pe care noi le-am dat-o. Ce limite sau restricţii au ceilalţi imbecili?? „Universul şi prostia sunt nelimitate. De primul însă, nu sunt sigur” zicea Einstein, odihnească-se în pace…

Ei bine, dragii mei imbecili „nu putem”, ştiţi foarte bine că veţi continua să vă înghiţiţi înjurăturile în faţa celorlalţi imbecili pentru că… asta facem noi!


Septembrie 2008
L M M M V S D
« Aug   Oct »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Top click-uri

  • Niciunul