Despre

Hai că-ţi respect dorinţa, Man George, şi scriu despre clătite. Dar, spre dezamăgirea ta, ţin să te informez că nu-s vreo expertă a clătitelor, ci mai degrabă o împătimită a mâncatului clătitelor.

Dar, da, ştiu să fac (Deşi reţeta pentru compoziţie am aflat-o de curând). De obicei fac cu Finetti, deşi Nutela mi se pare mai bună. Iar clătitele cu îngheţată mi se par bestiale. Mai nou, îmi plac şi cele cu telemea. Nu prea îmi plac alea cu gem. Şi da, le arunc, le azvârl, le dau peste cap.

Şi ca să ajung la titlul postului: Cum să-nvârţi clătita: faci un calcul mental al greutăţii tigăii în raport cu forţa ta, îţi iei avânt, vizualizezi aruncarea de la cap la coadă în minte, inspiri adânc, lansezi clătita în aer, apoi pentru o milisecundă închizi ochii şi te rogi să nu se fi lipit de tavan sau de gresie. Şi, pleoşc, clătita a ajuns în tigaie, pe partea opusă. A fost o aruncare de succes!

P.S. În ziua aia n-am mai făcut clătite, ci tiramisu. Iar azi am făcut o napolitană cu ciocolată.

P.P.S. Cele mai tari clătite pe care le-am mâncat vreodată au fost cele de la „Crăiasa Munţilor”, la Moeciul de Sus, acum vreo 3-4 ani. Recomand cu căldură locul. Oameni drăguţi, mâncare bună, peisaj frumos.