Despre

Archive for Decembrie 2010

 

Da, da, da, iar intrăm în bilanţul de sezon. Ieşim pe plus? Pe minus? Pe zero? E greu de spus deocamdată.

2010 a fost un an bun, cel puţin aşa îmi place să cred. Cu suişuri şi coborâşuri ca fiecare an, dar… am fost promovată, am terminat primul an de master cu bine, mi-am întărit prietenii, am plecat în concediu, mi-am găsit liniştea în plan sentimental. Lucrurile se aşază.

Au fost totuşi şi lucruri dureroase, grele, urâte: am pierdut oameni din viaţa mea, am plâns mai mult ca oricând, am ajuns la burn out de mai multe ori, am fost dezamăgită, am dezamăgit, m-am afundat şi mai tare în muncă, am deviat de la misiunea mea de a schimba lumea, m-am simţit încătuşată în norme ce nu-mi permit să fiu eu însămi.

Poate că înşirate aici toate ar părea că am pierdut ceva mai mult decât am avut la început. Poate chiar aşa este. Cred totuşi că a fost un an bun pentru că am reuşit să supravieţuiesc tuturor acestor lucruri, să mă scutur de fiecare dată când am căzut, să încerc să învăţ ceva din asta, să nu fac aceeaşi greşeală de două ori, ci de fiecare dată una nouă şi să continuu să lupt.

Dintre lucrurile învăţate în 2010, cele mai importante ar fi:

  • Să nu uit cine sunt oamenii importanţi din viaţa mea. Să investesc mai mult în ei. Să le arăt cât de importanţi sunt. Pentru că atunci când voi cădea, voi avea nevoie de ei să mă ridice, să mă îmbete, să-mi „lingă rănile”, să mă asculte, să mă certe, să mă ţină-n braţe.
  • Că nimic nu e gratis. Poate doar albastru cerului, un asfinţit perfect sau o baie în mare la lumina lunii. Orice altceva costă. Nu neapărat bani.
  • Să lupt mereu. Tocmai pentru că nimic nu e gratis, trebuie să lupt continuu ca să ajung acolo unde-mi propun. Soarta ţi-o faci şi singur. 10% din viaţa sunt lucrurile care ţi SE ÎNTÂMPLĂ. 90% sunt ACŢIUNILE TALE în urma a ceea ce ţi se întâmplă…
  • Să le acord credit oamenilor din jurul meu. E greu pentru un control freak, dar cred că anul ăsta am învăţat că nu întotdeauna pentru ca un lucru să fie bine făcut, trebuie să-l fac eu.
  • Să fiu un om mai bun. Sau cel puţin aşa îmi place să cred. Am învăţat să ascult mai mult, să fiu mai cumpătată, să-mi calc pe orgoliu pentru binele oamenilor din jurul meu.
  • Să intru pe geam când sunt dată afară pe uşă. Dacă repetiţia e mama învăţării, perseverenţa şi efortul sunt părinţii succesului. Dacă vreau ceva, nu o să se întâmple nici pentru că îmi doresc eu din tot sufletul şi nici dintr-un noroc chior, aşa că trebuie să insist de fiecare dată chiar dacă devin enervantă uneori…
  • Să nu renunţ. Niciodată. Da, ştiu… „Never say never.” Dar cât îmi va curge sânge prin vene pentru asta, n-o să renunţ la cine sunt, la ceea ce-mi doresc, la principiile pe care le urmez, la valorile în care cred. Pentru că fără ele nu sunt nimic. Nu contează funcţia, anii, frumuseţea… toate astea se pierd în timp. Contează doar şi doar cine eşti.
  • Să îmi menţin aşteptările jos şi speranţele cât mai sus.
  • Să fiu mai flexibilă.
  • Că totul e un troc pe lumea asta… totul… da, ai avut dreptate. Ştii tu cine eşti. Din multele dezbateri ăsta este probabil singurul punct la care m-ai convins 100%. Şi vezi, am renunţat la orgoliu şi recunosc că ai avut dreptate.

Cred că la asta s-ar rezuma lucrurile din 2010 pe care le voi duce cu mine în 2011. Şi nu, în ultimul rând, cel mai important lucru pe care îl iau cu mine în anul ce vine este faptul că – contrar aşteptărilor – Nothing broke my spirit yet!

Tot eu, o variantă un pic îmbunătăţită, ceva mai bătrână, ceva mai slabă şi cu multe perechi de cercei în plus, abia aşteaptă provocările anului ce vine!

Voi ce luaţi cu voi în 2011?

Anunțuri
Etichete: , ,

Astăzi o să scriu despre prieteni şi prietenie.

Acum ceva ani mă mândream cu un număr mare de prieteni, în timp mi-am dat seama că am un număr de tovarăşi de bere, de glume, de şuete şi alte asemeneam, foarte mare. Prieteni, însă mai puţini…

Testul 1. Mi-am propus să nu mai îmi sun „prietenii” o perioadă îndelungată. Unii, s-au îngrijorat – „Băi, mai trăieşti?” – alţii s-au supărat – „N-ai dat şi tu un telefon de două luni.” Cei mai mulţi însă pur şi simplu nu au sunat…

E interesant să vezi câţi oameni au nevoie de tine, dar nu nevoie în sensul de favoare, de necesar. Nevoie de a te vedea, de a-şi petrece timpul cu tine, de a-ţi da veşti, de a te auzi şi îmbrăţişa (smotoci). Celor care aţi sunat înapoi, supăraţi, îngrijoraţi, etc – vă mulţumesc!

Testul 2. Am ieşit cu o mulţime de „prieteni” într-un timp foarte scurt. Nu a fost ceva planificat, dar a rezultat ca un test până la urmă. Am văzut că uneori nu mai aveam subiecte de conversaţie pentru că lucrurile acelea pe care le aveam în comun la un moment dat nu mai existau. Că tăcerea devenea jenantă şi ne pierdeam în politeţuri. Că poate timpul petrecut cu mine nu era mai plăcut decât un film pe PRO TV pentru ei.

Aşa am învăţat să nu-mi mai petrec timpul cu oameni care nu-s dispuşi să şi-l petreacă mine.

Testul 3. Se spune că prietenul la nevoie se cunoaşte. Hmmm… eu sunt ceva mai exigentă de atât. La nevoie uneori te ajută şi necunoscuţi, şi rivali şi orice om care are o doză de altruism în el. Eu cred că, la fel ca într-o căsnicie, prietenul se cunoaşte la bine şi la rău. La rău (sau la nevoie) – printr-o mână de ajutor, o favoare, un umăr de plâns, o îmbrăţisare, o îmbărbătare, nişte bani cu împrumut şi lista poate să continue. La bine, atunci când se bucură de promovarea ta, chiar daca lui îi merge prost la job, când râde cu tine chiar dacă-l doare capul, când simte nevoia să-ţi împărtăşească o veste bună. Vouă, care aţi râs şi plâns cu mine – vă mulţumesc!

Testul 4. I-am ignorat. Din nou, fără să vreau vreo clipă să-i ignor, având procese de conştiinţă pentru un telefon închis în nas sau un mail nerăspuns. Ideea e că ei au revenit. M-au căutat din nou, m-au înţeles şi cel mai important – au rămas aici lângă mine. S-a întâmplat să nu ne vedem luni la rând sau să îi sun odată cu o anume problemă şi mi-au răspuns, m-au înţeles, m-au ajutat.

Testul 5. Testul 5 e pentru mine. Dragii mei, oare eu vă merit? Pe mine m-aţi testat intenţionat sau nu?

Oricum ar fi, să ştiţi că cel mai important lucru în prietenia noastră sunt experienţele care ne leagă, iar eu, în niciuna din amintirile mele plăcute nu sunt singură. Îmi amintesc cu plăcere vacanţele la ţară cu mersul la pădure şi de căprioare văzute de la distanţă, de chiulurile „cu revista şcolii” din liceu, de caravanele FJSC, de excursiile la munte printre serpentine înzăpezite, de mirosul de vin fiert şi grătarul făcut la minus 10 grade, de plaja de la Neptun, de petrecerile din facultate („Moşmondeala lui Alin” rămâne memorabilă), de excursii nocturne în cimtir (când se trăgea cu puşca), de clătite, caşcaval pane şi şniţele de la Hochland, de concert „Bon Jovi tribute”, de biliard până se închide localul, de discuţii în contradictoriu interminabile despre dragoste, sex, inocenţă, relaţii, prieteni, depresie, fericire, cărţi, de Cafe Piano, de 74, de cadouri, zâmbete, dans, petreceri, reclamaţii la poliţie, fugit de poliţie la Piaţa Universităţii, de petreceri-surpriză în cămin, de bani împrumutaţi şi re-împrumutaţi, de plânsete la telefon, de nunţi, de croit şi stat trezi nopţi întregi vorbind, bând un vin, de bolţ, de poker, de nenumărate seri în Giotto, de meciuri de fotbal cu urlete, înjurături şi tricourile echipei preferate…

Vă mulţumesc că existaţi, dragii mei dragi!

Vă dedic cu drag o melodie:

http://www.youtube.com/watch?v=2KODZtjOIPg

Etichete:

Decembrie 2010
L M M M V S D
« Oct   Ian »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Top click-uri

  • Niciunul