Despre

Astăzi o să scriu despre prieteni şi prietenie.

Acum ceva ani mă mândream cu un număr mare de prieteni, în timp mi-am dat seama că am un număr de tovarăşi de bere, de glume, de şuete şi alte asemeneam, foarte mare. Prieteni, însă mai puţini…

Testul 1. Mi-am propus să nu mai îmi sun „prietenii” o perioadă îndelungată. Unii, s-au îngrijorat – „Băi, mai trăieşti?” – alţii s-au supărat – „N-ai dat şi tu un telefon de două luni.” Cei mai mulţi însă pur şi simplu nu au sunat…

E interesant să vezi câţi oameni au nevoie de tine, dar nu nevoie în sensul de favoare, de necesar. Nevoie de a te vedea, de a-şi petrece timpul cu tine, de a-ţi da veşti, de a te auzi şi îmbrăţişa (smotoci). Celor care aţi sunat înapoi, supăraţi, îngrijoraţi, etc – vă mulţumesc!

Testul 2. Am ieşit cu o mulţime de „prieteni” într-un timp foarte scurt. Nu a fost ceva planificat, dar a rezultat ca un test până la urmă. Am văzut că uneori nu mai aveam subiecte de conversaţie pentru că lucrurile acelea pe care le aveam în comun la un moment dat nu mai existau. Că tăcerea devenea jenantă şi ne pierdeam în politeţuri. Că poate timpul petrecut cu mine nu era mai plăcut decât un film pe PRO TV pentru ei.

Aşa am învăţat să nu-mi mai petrec timpul cu oameni care nu-s dispuşi să şi-l petreacă mine.

Testul 3. Se spune că prietenul la nevoie se cunoaşte. Hmmm… eu sunt ceva mai exigentă de atât. La nevoie uneori te ajută şi necunoscuţi, şi rivali şi orice om care are o doză de altruism în el. Eu cred că, la fel ca într-o căsnicie, prietenul se cunoaşte la bine şi la rău. La rău (sau la nevoie) – printr-o mână de ajutor, o favoare, un umăr de plâns, o îmbrăţisare, o îmbărbătare, nişte bani cu împrumut şi lista poate să continue. La bine, atunci când se bucură de promovarea ta, chiar daca lui îi merge prost la job, când râde cu tine chiar dacă-l doare capul, când simte nevoia să-ţi împărtăşească o veste bună. Vouă, care aţi râs şi plâns cu mine – vă mulţumesc!

Testul 4. I-am ignorat. Din nou, fără să vreau vreo clipă să-i ignor, având procese de conştiinţă pentru un telefon închis în nas sau un mail nerăspuns. Ideea e că ei au revenit. M-au căutat din nou, m-au înţeles şi cel mai important – au rămas aici lângă mine. S-a întâmplat să nu ne vedem luni la rând sau să îi sun odată cu o anume problemă şi mi-au răspuns, m-au înţeles, m-au ajutat.

Testul 5. Testul 5 e pentru mine. Dragii mei, oare eu vă merit? Pe mine m-aţi testat intenţionat sau nu?

Oricum ar fi, să ştiţi că cel mai important lucru în prietenia noastră sunt experienţele care ne leagă, iar eu, în niciuna din amintirile mele plăcute nu sunt singură. Îmi amintesc cu plăcere vacanţele la ţară cu mersul la pădure şi de căprioare văzute de la distanţă, de chiulurile „cu revista şcolii” din liceu, de caravanele FJSC, de excursiile la munte printre serpentine înzăpezite, de mirosul de vin fiert şi grătarul făcut la minus 10 grade, de plaja de la Neptun, de petrecerile din facultate („Moşmondeala lui Alin” rămâne memorabilă), de excursii nocturne în cimtir (când se trăgea cu puşca), de clătite, caşcaval pane şi şniţele de la Hochland, de concert „Bon Jovi tribute”, de biliard până se închide localul, de discuţii în contradictoriu interminabile despre dragoste, sex, inocenţă, relaţii, prieteni, depresie, fericire, cărţi, de Cafe Piano, de 74, de cadouri, zâmbete, dans, petreceri, reclamaţii la poliţie, fugit de poliţie la Piaţa Universităţii, de petreceri-surpriză în cămin, de bani împrumutaţi şi re-împrumutaţi, de plânsete la telefon, de nunţi, de croit şi stat trezi nopţi întregi vorbind, bând un vin, de bolţ, de poker, de nenumărate seri în Giotto, de meciuri de fotbal cu urlete, înjurături şi tricourile echipei preferate…

Vă mulţumesc că existaţi, dragii mei dragi!

Vă dedic cu drag o melodie:

http://www.youtube.com/watch?v=2KODZtjOIPg