Despre

Posts Tagged ‘bucureşti

Io sunt genu’ ăla de persoană pe care o loveşte inspiraţia numai la privată sau în metrou. Cum am uitat ce voiam să scriu azi – chestie născocită în drumul spre casă, în metrou – voi scrie despre metrou. O mică prezentare a evenimentelor zilnice care au loc în metroaie.

  • Se eliberează un loc. Brusc, cel puţin trei persoane se îndreaptă spre el. Numai una îl poate ocupa. Lupta e crâncenă, aglomeraţia face totul mai palpitant. Oamenii se mişcă, se apropie, dar… numai unul îşi aşează triumfător posteriorul pe scaunul mult râvnit. Ceilalţi, ca să nu-şi arate orgoliul rănit în urma luptei, se prefac ca de fapt se îndreptau spre altceva. Mi-e dat de foarte multe ori să văd, în urma unui astfel de eveniment (o persoană se aşază pe scaunul proaspăt eliberat, în timp ce alta înjură în gând) cum cel care a pierdut îşi fixează privirea spre o bară şi se agaţă decis de ea, încercând să arate că de fapt asta voia de la bun început.
  • Nenea cu paza. De obicei e un bătrânel care stă pe scaun. N-am nimic împotriva faptului că stă pe scaun, doar e om în vârstă. Dar am ceva împotriva faptului că cel care se ocupă de siguranţa mea la metrou nu poate alerga din cauza artritei sau poate fi doborât dintr-un strănut mai puternic. Metrorexu’ dragă, scoate oamenii ăştia la pensie şi lasă-i să se bucure de bătrâneţe şi angajează pe un salariu dublu nişte gorile care măcar să inspire protecţie.
  • Plasmele. N-o să mă plafonez aici în lucruri care s-au spus deja. Un singur lucru am de zis: Nenea Vântu, vezi că au început să ţi se strice plasmele (da, da… alea care te-au costat cam juma’ de milion de eurococo). Şi ca să vedeţi că-s fată bună, spun şi care: aia de la Eroilor, care acoperă ecranele modeste cu ceasul şi minutele care au trecut de la ultimul metrou (care este mult mai neînsemnate ca ecranele cu Monopuly TV). Sindicatu’ lu’ Metrorexu’, nu vă simteţi să faceţi câteva îmbunătăţiri la metrou, din comisionu’ de la plasme? Sau vă pune nenea Vântu să plătiţi reparaţiile la plasme şi n-aveţi de unde?
  • Destinul. Aglomeraţia mi-a fost favorabilă zilele trecute când am fost împinsă efectiv de puhoiu’ de oameni care tocmai urcase la Victoriei în pectoralu’ unui negru superb, cu aromă de nucă de cocos şi piele de ciocolată. Da, m-am bucurat de compania unui Bounty uman până când a coborât şi în locul lui a ajuns un nene a cărui aromă nu vreau s-o descriu pentru că tocmai am mâncat şi tastura mi-e sensibilă la vărsături. În fine, voiam doar să împart cu voi această experienţă.
  • Dac-aş fi pentru o zi preşedintă… eh, preşedinte, nu, dar dacă aş fi o persoană cu putere de decizie aş face următoarele lucruri (deci, ciuliţi urechile şi luaţi notiţe): aş îmbunătăţi transportul în comun (înca 10 linii de metrou, cu metrouri care să vină la interval de 5 minute maxim), rezolvând astfel şi problema traficului (cine ar mai merge cu maşina proprie prin oraş?) şi aş face parcări sub şi supraterane. Votaţi-mă!
  • Staţia Victoriei 1. Peronul care duce spre Romană. Jumătate full, jumătate gol. Românilor încă le place să se îngrămădească precum vitele. Ca să nu zic „vacile”. Sau „boii”…
  • „Atenţie se închid uşile”. Brusc şi concomitent, cel puţin 3 persoane aflate în metrou, în apropierea uşilor sunt împinse sau chiar lovite cu cruzime de disperaţi care se urcă în timp ce uşile se închid. Şi eu mă grăbesc în 80% din timp. Da’, hai să fim oameni, că animalele stau în junglă…
  • Coborârea din metrou. Am observat o chestie care iarăşi este tipică românaşilor: dacă vrei să cobori la Unirii, te ridici şi/sau te apropii de uşă la Universitate, ca să te asiguri că o să ai timp să ieşi!! În alte ţări, sau cel puţin în ţările în care am fost eu şi am apucat să folosesc metroul oamenii se ridicau în picioare după ce metroul se oprea în staţia unde voiau să coboare. Desigur, în acele ţări, oamenii care voiau să intre în metrou îi aşteptau mai întâi pe cei care ieşeau. Că deh, aşa e civilizat. Animalele n-ar ştii, dar ele sunt în junglă.
Anunțuri

Misterioase sunt căile blogosferei!

Tânărul în cauză (sau cineva într-o ipostază asemănătoare) mi-a postat un mulţumesc pe blogul lui personal. Nu ştiu daca el e cel căruia i-am dat cartela şi probabil nici el nu ştie dacă eu sunt cea care i-a dat cartela, dar… îi mulţumesc pentru mulţumesc!

Cu plăcere, urâciosule!

Postul în cauză

Etichete:

Postul ăsta îi este dedicat băiatului pe care l-am întâlnit azi la metrou şi căruia i-am dat o călătorie de pe cartela mea (asta pentru că-i expirase abonamentul şi venea metroul… şi m-am gândit să nu-l piardă că avea ghiozdan în spate şi bănuiesc că se ducea la şcoală), după care băieţaşu’ a trecut pe lângă mine fără să zică absolut nimic.

Nu voiam banii pe călătorie, nu voiam discuţie despre vreme pe peron. Voiam un simplu şi decent „mulţumesc”, urmat poate de „O zi bună!”.

Puştiule, încă mai aştept… Pe vremea mea se mulţumea atunci când ajutai pe cineva.

Să trăieşti în Bucureşti. Să ai cerşetori la tot pasul care conform unei campanii iniţiate de primăria capitalei – fără majuscule, că nu le merită! – câştigă peste 50.000 de lei noi lunar. Din banii tăi. Să încerci să descoperi frumuseţile oraşului sub zidurile jegoase ale unei clădiri construite în vremea „micului Paris”. Să trăieşti în Bucureşti. Să vezi gunoi pe stradă dimineaţa, seara şi la prânz. Să mergi cu R.A.T.B.-ul. O experienţă de neuitat: Jeg, transpiraţie şi mult prea multe respiraţii într-un spaţiu atât de mic. Să trăieşti în Bucureşti. Să auzi nuntă de ţiagni la cort, în spatele blocului, niciodată în week-end pentru că e mai mişto să-ţi f**ă noaptea în timpul săptămânii, când te duci la muncă. Să auzi câini lătrând întrebându-te dacă se latră între ei sau îţi latră merdeneaua din geantă. Să miroasă a pi*at pe orice alee îngustă dintre blocuri sau în orice gang. Să vezi staţii de metrou care arată ca după evenimentele de la Hiroshima . Să vezi oameni frustraţi la tot pasul. Să fie anormal că eşti vesel şi zâmbeşti. Da, ai ghicit, să trăieşti într-un că*at cu nume de capitală: Bucureşti.

Pornind de la premisele astea înfiorătoare ai putea ajunge la concluzia că România este o ţară de… cacao. Ei bine, nu e aşa. Avem o ţară frumoasă, care surprinde (pozitiv) şi străini care au văzut jumate de glob şi  ajung din întâmplare şi pe plaiurile noastre, iar asta o spun din experienţă. Şi nu, nu e „o ţară frumoasă, păcat că-i populată”. Unii românaşi sunt oameni de treabă, culţi şi civilizaţi. Unii românaşi sunt oameni de treabă, inculţi, dar civilizaţi. Unii…

Oamenii din sud

Noi suntem ăia care „trăiesc în România şi asta le ocupă tot timpul”. Noi suntem ăia cu jecmăneala, cu proastele obiceiuri stradale. Noi suntem cei care vorbesc cu „pă” în loc de „pe” şi „după” în loc de „de pe”.

Noi suntem cei săraci, frustraţi, dar jmekeri. Noi suntem cei care ne facem că muncim, suntem greţoşi cu oricine, oricând dacă nu avem chef de ei. Pentru noi toţi ceilalţi sunt „prostul ăla care nu m-a lăsat să-l depăşesc (în curbă pe linie continuă)” sau „proasta aia care mi-a făcut observaţie că vorbesc prea tare”. Noi când înjurăm suntem jmekeri. Suntem cu toţii bazaţi.

Oamenii din nord, vest & nord-vest:

Oamenii care fac din România o ţară frumoasă. Când treci Carpaţii respiri alt aer. Oraşe mai curate, mai bine organizate. Oameni care îţi răspund la salut. Oameni care vorbesc cu „No, bine” şi care pronunţă cuvintele cu încetinitorul. Oameni care trăiesc în eterna şi fascinanta Transilvanie. Oameni mai civilizaţi. Plini de defecte şi ei, dar mai puţin evidente ca a ale noastre.

Această mică clasificare este doar o mare paranteză la ceea ce voiam să spun (îmi cer scuze pentru incoerenţa ideatică, dar sunt extreeeeeeem de obosită): Mi-e greaţă de Bucureşti şi, extins, mi-e greaţă de aproape tot ce înseamnă sudul României. Mi-e greaţă de oraşele mici cu multe cârciumi şi şcoli care stau să se dărâme. Mi-e greaţă de trenurile pline până la refuz în care oamenii intră pe geam pentru că nu mai au loc pe altundeva.

În fine, eu susţin că sudul e în urmă şi că influenţa occidentală din Ardeal face toţi banii. Că nu degeaba singurul primar care a ieşit în al treilea mandat cu aproape 90% din voturi este un… neamţ.

Oricum, de acord sau nu cu mine în privinţa categorisirii pe regiuni – apropo, estul a fost omis intenţionat fiind o zonă prea puţin exploatată de mine ca să îmi pot forma o opinie – trebuie să recunoaşteţi că Bucureştiul nu provoacă decât greaţă. Şi ulcer.

*Mica mea clasificare nu se vrea a fi o generalizare sau o prejudecată. Am prieteni craioveni, bucureşteni, ialomiţeni şi gorjeni get-beget care sunt super oameni. Mai exact, vreo 80% din prietenii mei sunt „sudişti”. Şi la urma urmei şi eu tot în sud m-am născut...


Septembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Top click-uri

  • Niciunul