Despre

Posts Tagged ‘chestii serioase

Zilele trecute mă gândeam să scriu un post despre săracul Marian Cozma, care a trebuit să moară ca să ajungă celebru. Sincer, eu n-am mai auzit de el până duminica trecută. Voiam să scriu ceva, dar cineva mi-a luat-o înainte şi a făcut-o atât de bine că orice completare a mea ar fi redundantă.

Cazul Cozma, o lectie

Dincolo de tragismul sau, moartea handbalistului Marian Cozma a facut posibila daramarea unuia dintre cele mai vechi si mai pacatoase mituri nationaliste, generator de personalitati si transformat in politica de partid.

Maghiarii nu mananca romani, nici in saramura, nici la protap. Un roman poate fi un adevarat erou al unei localitati din Ungaria, poate trai acolo fericit si respectat.

Maghiarii pot suferi pentru moartea unui roman asa cum sufera pentru nenorocirea unui conational, pot plange pentru un roman, pot aprinde lumanari pentru el, il pot omagia asa cum ar omagia un maghiar.

Reactia oamenilor obisnuiti din Veszprem si apoi din Szeged a fost uluitoare, o adevarata lectie pentru toti nationalistii fanatici. O emotie discreta, dar profunda din care s-a nascut un splendid recviem pentru un strain pe care l-au privit ca pe unul de-al lor.

„Va multumesc din suflet pentru ce-ati facut pentru copilul meu!”. Vorbele gatuite de lacrimi ale tatalui lui Marian Cozma, acelasi care inainte de ajunge in Ungaria le recomanda tuturor sa nu mai plece din tara, spun totul despre ce a vazut si ce a simtit odata ajuns acolo.

Romanii ar fi reactionat oare la fel in cazul asasinarii unui sportiv din Ungaria?

La randul ei, politia maghiara a dat o adevarata lectie de eficienta si profesionalism. In doar trei zile suspectii au fost prinsi, desi reusisera sa treaca frontiera. Mai bine nu comparam cu ancheta dublului asasinat din Brasov!

Din nefericire, a fost nevoie de o astfel de tragedie cumplita pentru a intelege ca de-o parte si de alta a granitei nu sunt inamici, iar inflamarile nationaliste sunt perfect aberante.

Un priveghi, sute de ochi inlacrimati, o mare de lumanari si una de lacrimi au spulberat sau ar fi trebuit sa spulbere toate ideile preconcepute.

Vedeta pentru audienta

In schimb, in Romania, televiziunile au reusit din nou sa fie gretoase. In timpul vietii, Marian Cozma a fost o vedeta a maghiarilor, nu a romanilor. Cati dintre noi au auzit despre el, desi ar fi meritat cu varf si indesat sa fie cunoscut?

Seara de seara, la stirile din sport sunt analizate pana in cele mai mici detalii fiecare ranjet al lui Becali, fiecare ragaitura a lui Borcea sau orice silaba a lui Copos.

Nu exista alte sporturi in afara de fotbal, nu exista alti sportivi, decat, eventual, in timpul olimpiadelor. In rest, televiziunile se scalda cu placere in hardaul puturos aducator de audienta.

Iar Marian Cozma a devenit vedeta pentru presa din Romania doar cand, prin moartea sa, a adus audienta. Am asistat din nou la aplicarea intocmai a „retetei mediatice Petrila” sau a oricarei alte tragedii stoarse pana la ultima picatura de potentialul de profit.

Transmisiuni in direct, vorbe pompoase, falsa piosenie, ziduri care se umplu cu mesaje lacrimogene, reale sau inventate, cine mai stie?, politicieni care se jelesc in direct ca la moartea propriului copil, dezbateri interminabile cu intrebari stupide in care fiecare isi da cu presupusul fara a avea informatii, dupa cum il duce mintea, si chiar incitari la ura rasiala impotriva romilor.

Culmea nerusinarii, un ziarist de la Gardianul a debitat, cu ochii pe imaginile de la Veszprem, ipoteza unui asasinat rasist comis de un ungur impotriva unui roman sau de un catolic impotriva unui ortodox.

Pe cat de frumoasa si calda a fost reactia din Ungaria, pe atat de josnica a fost reflectarea evenimentului pe ecranele din Romania. Daca sperietoarea nationalismului a primit, si ea, un cutit in inima, cinismul si nerusinarea au cucerit noi culmi.

Constantin Racaru

Via ziare.com

Anunțuri

Iarăşi stau şi cuget. Se pare că a-ţi vinde sufletul unei multinaţionale te transformă în filosof, sau filosoafă, după caz…

Fraţilor, eu am senzaţia că lumea asta e cam pe dos aşa. Sau oi fi eu pe dos? Peste tot aud numai criză financiară, bănci şi imobiliare. Mai cade un avion, mai moare un om, mai eliberează un criminal – astea-s chestii adiacente.

Şi ce nu înţeleg eu din toată harababura şi tot rahatul în care suntem este: (folow my lead)

De ce nu s-a gândit cineva să deschidă o bancă cu dobânzi normale (adică nu ceri 27 de mii şi plăteşti 90). Nu prea le am cu economia, în liceu am trecut la economie doar pentru că aveam foarte multe activităţi extra-curriculare şi profei mele i s-a părut că sunt „deşteaptă fără să am habar de economie” iar eu n-am contrazis-o. Deci poate că nu sunt cea mai potrivită pentru a căuta soluţii economice. Dar mă gândeam aşa, cum ar fi dacă ar deschide cineva o instituţie bancară care să nu te jecmănească??! Cine să facă asta? Cineva cu bani şi influenţă! Nu orice individ cu bani, influenţa e şi ea importantă. Nu mă  interesează nici moralitatea unei astfel de persoane. Vreau doar o bancă mai cinstită sau mai puţin necinstită. Cu o promovare ca lumea, eu cred că ar putea să falimenteze granzii de pe piaţa bancară. Şi să-i lase să crape, să nu-i preia!! Da ştiu, visez. Sunt obosită şi mi-e somn… De-aia visez.

Ah, şi sunt şi furioasă. Constant furioasă. Îmi pierd răbdarea cu lumea din jurul meu… Dar cu asta o să vă plictisesc altă dată.

Totul începe şi se termină cu un zmeu. „Vânătorii de zmeie” (The kite runner), cartea recent ecranizată de DreamWorks Pictures este, probabil, una dintre cele mai impresionante cărţi pe care le-am citit în ultimii doi ani.

Foarte bine scrisă de Khaled Hosseini, care îmbină într-un mod evident elemente ale propriei biografii cu foarte multe fapte fictive. E genul ăla de carte pe care o citeşti dintr-o răsuflare, sau, în cazul meu, stai trează până la cinci dimineaţa ca s-o termini.

Cel mai mult mi-au plăcut detaliile picurate cu grijă, pe fondul schimbărilor sociale, economice şi politice din Afganistanul ultimilor douăzeci de ani. Mi-a plăcut că în ciuda dramei neîncetate a eroului principal, afli foarte multe date despre afgani, despre cultura lor, despre ce au fost şi ce sunt. Imaginea mea despre Afganistan se rezuma la „fata afgană” şi la talibanii lui Osama. Sau la americani şi bombe. Cred că cel mai mult mi-a plăcut la cartea asta faptul că m-a îmbogăţit cultural. De exemplu am aflat că „ciorbă” vine din arăbescul „shorwa”, că şi musulmanii vopsesc ouă de sărbători, mai exact la Eid şi, mai ales, că islamul nu este aşa cum îl ştim noi.

Cartea asta mi-a recomandat-o o „librăreasă” din Las Rozas şi de-asta am pus mâna pe varianta spaniolă, „Cometas en el cielo„, şi am pierdut-o înainte s-o termin. Au urmat săptămâni de „agonie intelectuală” pentru că nu găseam cartea, habar n-aveam cum se numeşte în româneşte şi nici nu-mi aminteam autorul. Am avut totuşi noroc s-o regăsesc la „Cărtureşti” şi s-o termin, într-un final.

O recomand cu căldură, e o carte bună, care şi-a meritat criticile şi premiile.

Urmează să-mi downloadez (ilegal) filmul ca să compar. Deşi am un presentiment de dezamăgire. În general cărţile sunt mai bune decât filmele făcute după ele…

O să revin şi cu o cronică de film.

I think the war in Ossetia will end. (Yeah, right…)

Rusnacii îs tari în războiaie… reci, calde sau gazoase. Lumea zice că o să izbucnească al Treilea Război Mondial. Din cauza Rusiei. Hmmm… Yeah, right! Nu apăr Rusia, dar pe dobitocii ăia de americani nu-i trage nimeni de urechi?? Ce caută încă în Irak şi Afganistan?? Pe Osama?? Şi, mai important decât atât, de ce mor ai noştri într-un război care nu-i al lor?? De ce exista un scut american antirachetă?? De ce un soldat român mănânca mai prost decât un puşcăriaş??  De ce îi pupăm în cur pe americani?? Nu doar noi, românii, că noi aşa suntem de când suntem, am pupat în cur pe cine ne-a convenit, luând la rând turcii, nemţii, ruşii, americanii…

În fine, dacă izbucneşte într-adevăr un nou război mondial suntem în mare căcat, noi, românaşii, pentru că atunci nu vom mai ştii pe cine să pupăm în cur… Deşi, sincer, nu cred că Rusia are nevoie de război armat atâta vreme cât poate, pur şi simplu, să oprească gazele!

P.S. Iubesc România!

*Poza am găsit-o pe un site rusesc… să mai zică lumea că ruşii n-au coae!!


Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Top click-uri

  • Niciunul