Despre

Posts Tagged ‘da-ne doamne „câmpi” ca avem cu ce ii bate

Sfârșiturile de an întotdeauna îmi aduc un pic de melancolie. Deși sunt Grinch-ul absolut, e imposibil ca febra galbenă a Sărbătorilor să nu mă afecteze deloc. Poate de aia abia acum mi-am făcut timp pentru acest blog.

Ultimul post a fost publicat în aprilie. Da, de atunci nu am mai avut timp să scriu. Și adevărul este că nu prea sunt genul de persoană căreia să-i pese dacă citește cineva ceea ce scrie, pur și simplu îmi place să scriu.

Revenind totuși la subiect, mi-am dat seama că anul ăsta a fost cel mai productiv și cel mai dificil de până acum, între job-ul la care petrchiar și 12 ore pe zi, până la absolvirea facultății, licența, admiterea la master, cursurile, voluntariatul și toate cele nu prea am avut timp pentru mine. Așa că am stat să văd unde se pierde atât de mult timp.

Vă invit dragii mei, sa identificăm sursa bolilor secolului 21: stresul și graba.

O săptămână normală

În medie, ne petrecem cam 40-45 de ore la muncă (în mod ideal), plus încă vreo 5-10 în drum spre muncă, și cel puțin încă vreo 5 ca să ne pregătim de muncă.

Somnului îi dedicăm și lui vreo 40 de ore, și mâncatului cel puțin 10.

Cumpărăturile cumulate ne răpesc cel puțin 5 ore, iar igiena zilnică tot atâtea (sper!).

Avem deja peste 105 ore dedicate activităților obligatorii. Iar o săptămână are 168 de ore!

Ceea ce înseamnă că teoretic, cu indulgența acordată de mine pentru fiecare activitate, ne mai rămân 63 de ore pentru noi, adică, împărțite la 7, vreo 9 ore de care se ne bucurăm zilnic.

Dar, stați, că-n astea 9 ore zilnice, mai intra o vizită de curtoazie obligatorie la vreo mătușă, vreo zi de naștere sau ieșire la bere, vreo emisiune la TV, câteva ore bune de menaj și multe conversații la telefon cu părinți și prieteni.

Să nu uităm de munca luată acasă și de mailurile obligatorii pe care la avem de trimis. Plus că mai e câte-un meci de vizionat, vreo țeavă de reparat, copii de dus la școală/hrănit/petrecut timp cu ei.

Și stați că și prietenii, părinții și rudele vor un pic de atenție și timp petrecut cu ei.

Desigur, toatea acestea nu sunt activități zilnice sau săptămânale neapărat, dar puse pe hârtie și adunate în ordinea pretrecerii lor însumează peste 63 de ore. Și stăm și ne întrebăm cum de suntem cu toții atât de pricepuți la algebră abstractă pentru a arăta ca 1+1 fac 0 și cum reușim să le ducem pe toate la capăt?

Dar mai important decât cum, e când? Când reușim să avem un moment pentru noi, cu computere deconectate și mobile închise? Când avem timp pentru o plăcere vinovată egoistă?

Dragii mei, persoană din oglindă e întotdeauna cu voi. Nu mai încercați să scăpați de ea, să-i anulați întâlnirile și să-i respingeți apelurile! Faceți-i o companie plăcută și câștigați-i simpatia, pentru că nici nu vă veți da seama când se va transforma într-o figură ridată și obosită de viață! Iar atunci chiar nu veți putea scăpa de ea!

Iarăşi stau şi cuget. Se pare că a-ţi vinde sufletul unei multinaţionale te transformă în filosof, sau filosoafă, după caz…

Fraţilor, eu am senzaţia că lumea asta e cam pe dos aşa. Sau oi fi eu pe dos? Peste tot aud numai criză financiară, bănci şi imobiliare. Mai cade un avion, mai moare un om, mai eliberează un criminal – astea-s chestii adiacente.

Şi ce nu înţeleg eu din toată harababura şi tot rahatul în care suntem este: (folow my lead)

De ce nu s-a gândit cineva să deschidă o bancă cu dobânzi normale (adică nu ceri 27 de mii şi plăteşti 90). Nu prea le am cu economia, în liceu am trecut la economie doar pentru că aveam foarte multe activităţi extra-curriculare şi profei mele i s-a părut că sunt „deşteaptă fără să am habar de economie” iar eu n-am contrazis-o. Deci poate că nu sunt cea mai potrivită pentru a căuta soluţii economice. Dar mă gândeam aşa, cum ar fi dacă ar deschide cineva o instituţie bancară care să nu te jecmănească??! Cine să facă asta? Cineva cu bani şi influenţă! Nu orice individ cu bani, influenţa e şi ea importantă. Nu mă  interesează nici moralitatea unei astfel de persoane. Vreau doar o bancă mai cinstită sau mai puţin necinstită. Cu o promovare ca lumea, eu cred că ar putea să falimenteze granzii de pe piaţa bancară. Şi să-i lase să crape, să nu-i preia!! Da ştiu, visez. Sunt obosită şi mi-e somn… De-aia visez.

Ah, şi sunt şi furioasă. Constant furioasă. Îmi pierd răbdarea cu lumea din jurul meu… Dar cu asta o să vă plictisesc altă dată.

Re-editez aici un post mai vechi (de pe un alt blog, accesibil doar prietenilor):

Hai să vorbim despre piticii de pe creier. Despre cum îi menţinem sănătoşi. Despre sclerozarea lor. Şi despre cât de minunat e SĂ AI PITICI PE CREIER!!

Mai întâi, axiomele care ţin scleroza departe de piticii de pe creier:

1. Piticul de pe creierul meu este stăpânul meu şi nu există niciun argument raţional mai presus de el.

2. Piticii de pe creier se plictisesc repede, trebuie găsiţi noi pitici în permanenţă! (Comunitatea piticilor trăieşte sub motto-ul „The more, the merrier!”)

3. Când cineva se ia te piticii tăi îi răspunzi sec „Ce piticu’ meu ai, bă??”

4. Niciodată, dar niciodată nu trebuie să superi piticii!

5. Oamenii fără pitici pe creier sunt banali. Iar piticii ştiu asta.

6. Dacă auzi o voce care-ţi spune „Eu sunt piticul de pe creierul tău!” du-te la psihiatru!! Unde ai mai vazut pitici de pe creier care să vorbească?

7. În cazul axiomei de la nr. 6 înseamnă că scleroza te-a afectat pe tine. Sau demenţa. De fapt, cred că ar fi schizofrenia. (Scuze, dar nu-s expertă în boli psihice!) În cazul ăsta, piticii sunt în siguranţă, dar tu, prietene, eşti probabil într-o cămaşă albă cu mâneci lungi…

Cam astea ar fi axiomele care ţin piticii sănătoşi psihic. Aştept alte roade ale gândirii voastre vizavi de posibilele metode de prevenire a sclerozei enanice…

Chiar… care-s piticii de pe „creerii” voştri?

P.S. Axioma nr. 8: La urma urmei, toţi piticii se sclerozează!!

Iete ce cautară şi găsiră nejte cetăţeni la mine „în” blog, printr-un simplu search pe google:

  • Piţipoance (aicea nu avem de-astea, dar recomand cu căldură pitzi.org)
  • fund paros de barbat (de-ăsta s-ar putea să găseşti aicia)
  • ponei mici (există şi ponei mari? Din câte ştiu eu poneiu’ a fost conceput ca o rasă de cai mici)
  • diplome specimene (sau specimene cu diplome?)
  • anatomia omului
  • imbecili
  • coada de ponei
  • plm trist
  • did.weblog.ro
  • glob ghicit (nu vindem aşa ceva)
  • suntem jmekeri bazaţi (cumva s-a deschis direct la articolul ăsta?)
  • q7 nunta (cumva idealul tău în viaţă?)
  • ciao
  • fund de maimuta (nici de-asta nu vindem)
  • elementele unei trestii
  • zmeu
  • fund gol (hmmm… cam multe funduri duc la blogul meu. Încep să cred că „Toate fundurile duc la Clemy”. Dar fundul meu e numai unul! Şi nu-l veţi găsi aici! Sâc!)
  • cometas en el cielo
  • garsonieră (nici de-asta nu vindem)
  • prostie (mai caută!)
  • ciao darwin 3 dan negru (aşa-mi trebuie dacă fac publicitate – neintenţionată! – tuturor scursurilor. postul ăsta e de vină!)
  • schite ale carpatilor occidentali (nu vindem nici hărţi!)
  • câini
  • peisaj somalia
  • doi gretosi
  • pitzi.org
  • romanian
  • peisaje ce pot avea legatura cu somnul (ce ar trebui să cred io dacă cineva cauta aşa ceva şi i se deschide pagina mea? )
  • „fizica cuantica” (Ce glumă bună! Nu găseşti aşa ceva aici!)
  • articole recente din ciao (u kiddin’ me?)
  • căcat (căcatul face munca de P.R. pentru mine. Bine de ştiut!)
  • biblioteca mea
  • emisiunea ciao darwin din romania (oameni ca ăştia nu merită acces la internet!!)
  • manele noii (învaţă să „scriii”!)
  • cururi fete funny (mă, copii, voi aveţi o problemă cu cururile?)
  • poze cu fund de femei (cred că ar fi o strategie bună să pun nişte poze cu funduri: păroase de bărbat, păroase de maimuţe, goale, de fete „funny” şi de femei. Poate aşa îmi mai creşte şi mie traficul!)
  • tomate un cafe cana
  • clemy mar wordpress
  • cimitirul saints-innocents
  • cel mai mare cimitir paris
  • amintiri din copilarie (ăsta căuta un rezumat la română, probabil)
  • preturi eco toilet (Ecotoileturile sunt gratis!)
  • dan negru
  • razboi si pace tolstoi roman (ăsta căuta rezumat la I.L.U. – Istoria Literaturii Universale)
  • femeie imbecila
  • un scurt rezumat despre franta
  • calls turcia
  • câmpi (aici se bat la greu!)
  • efectele experimentului de la geneva (aici nu se găsesc decât efectele experimentului de la Cernobîl. Eu sunt unul din ele, fiind născută la puţin timp după explozia reactorului 4. A treia mână îmi este de ajutor când tastez!)
  • schite dizainar vestimentar (învaţă să scrii designer dacă faci un search pe bune!)
  • exemple cimitire paris
  • sunt obosita (şi eu!)
  • schite anatomie


Am început cu penibilul şi am terminat cu presa, doar merg mână-n mână, nu?

Ca o cititoare/vizitatoare fidelă a site-urilor îmbâcsite de pitzipoance, cocalari şi alte specimene de genul ăsta am dezvoltat în timp o nouă dilemă. Dilema penibilului. Cred că oricine s-a simţit penibil măcar odată în viaţă. Fie că ai vorbit cu stropi, fie că ţi-a pleznit fermoarul de la pantaloni în public sau, ca mine, într-o dimineaţă în care nu mi-am băut cafeaua am făcut-o de oaie în faţa a o sută şi ceva de oameni pentru că mi se tot „limba plimba-n gură” şi oamenii ăia or fi rămas probabil cu impresia că sunt o… tută în ale gramaticii limbii române. În fine, ideea e că există un simţ al penibilului, dacă uneori te simţi aşa, nu?

Teama de penibil cred că poate fi considerată chiar de bun simţ, dar ce se întâmplă cu specimenele care nu numai că nu se simt penibile dar care chiar se cred interesante. Ţine de (in)cultură? De mediul în care trăiesc? Nu încerc să dezbat aici fenomenul pitzipoanca, ultra-para-hiper-dezbătut şi celebru. Încerc doar să înţeleg dacă există vreo sinapsă mai specială pe care o fac neuronii ca să-ţi semnaleze că eşti penibil, dar care apare numai la unele persoane? Aş vrea să cred că are o legătură strictă cu IQ-ul. Poate aşa ar fi mai simplu să recunoşti proştii când trec pe lângă tine. Dar nu e chiar aşa. Cunosc oameni cu un IQ slăbuţ, micuţ, dar care îşi cunosc limitele şi au teama asta de penibil.

Eu pur şi simplu nu pot să concep cum poate cineva sodomiza bunul simţ în aşa hal încât să râdă şi curcile de el/ea iar el/ea să continue să se creadă interesant!!!!

Poate e vorba despre o simplă răsturnare a sistemului de valori, poate că aici e excepţia pe care Maslow a omis-o când a conceput piramida. Poate că nevoia de hrană, locuinţă şi bunuri ce sporesc confortul este devansată de câştigarea unei poziţii sociale şi achiziţionarea bunurilor de valoare care să confirme poziţia socială. Poate că în această inversare a valorilor ceea ce unii văd ca penibil, alţii văd ca glam, ca rahat-suflat-cu-aur. Poate că şi penibilul, ca multe altele, este o noţiune relativă, deşi încălcările flagrante ale bunului simţ SE OBSERVĂ CU OCHIUL MIOPIC LIBER!!!

În fine, n-o să mă lămuresc azi cum e cu penibilul… dar voiam să mai adaug un singur lucru, aşa ca o pată de culoare, apropo de penibil: niciodată nu m-au interesat scandalurile mondene, nici măcar cele sexuale, dar azi un impuls divin m-a îndemnat să intru pe pagina unui căcat de cea mai joasă speţă numit de unii ziar, al cărui nume nu contează, nu merită amintit. E vorba de un ziar care, ca multe altele trăieşte din băşinile şi scobiturile în nas ale vedetelor, iar din când în când mai primeşte câte un video „compromiţător” cu vreo vedeta cvasi(ne)cunoscută. Existenţa jenibilă a acestei publicaţii nu intră totuşi în dilema mea despre penibil pentru că aici intră un factor decisiv numit de unii „bani”, „cash”, „mălai”, etc…

Articolul de fond al cvasiziarului era despre o fufă cântăreaţă de la noi care a fost filmată de un fost iubit în timp ce făceau sex. Cică. Eram curioasă să văd până unde pot întinde oamenii ăştia limita bunul-simţ şi am dat click pe video. Booon. Tot ce se vedea în video era vedeta respectivă, îmbrăcată sumar (dar nu mai sumar decât în apariţiile sale publice!) pe un pat şi un domn care-i tot dădea târcoale pe-acolo. Partea cu sexul ori a fost tăiată din motive „că, dom’ne noi e ziar serios, nu promovăm pornografia!” ori pur şi simplu nu există.

Partea cu adevărat penibil e că titlul articolului se referea la alte „vedete”, foste iubite ale domnului, şi la dilema existenţială: „Oare şi ele au fost filmate??”. Păi normal, şi eu aş scrie despre asta dacă aş primi un video care nu conţine nimic interesant dar pe care l-aş cataloga sub unul dintre cei 3 „S” şi m-aş întreba plină de curiozitate dacă mai există cumva şi alte video-uri pe aceeaşi temă, dacă sunt mai interesante (poate arată ceva mai multă cărniţă, că în ăsta nu apar complet dezbrăcaţi) şi cel mai important – cum pot intra în posesia lor????

Culmea e că, „survolând” peste comentarii am văzut că o anume domnişoară Corina voia cu orice preţ să vadă videoclipul întreg întrebând disperată unde îl poate viziona.

Aşadar, dragi colegi „jurnalişti”, vă urez baftă la îndobitocirea populaţiei! Faceţi o treabă bună până acum, cel puţin asta ar spune donşoara Corina. Aveţi grijă însă, că atâta căcat mâncat provoacă indigestie că unii jurnalişti „e” serioşi şi unii cititori „e” şi ei serioşi şi la un moment dat se vor sătura de mizeriile aromate pe care le serviţi!

Asta a fost tot deocamdată. Ca de obicei sunt incoerentă în idei. Cui nu-i place să nu citească. Cine nu-nţelege să nu se straduiască (să nu-i pleznească cumva circumvoluţiile). Gata.

P.S. Există şi jurnalişti serioşi, care sunt suficient de inteligenţi ca să nu se simtă vizaţi de cele de mai sus!

Am citit un articol pe net că cică miercurea asta nişte savanţi vor încerca să recreeze Big Bang-ul într-un laborator de la Geneva. Nu-s expertă în fizică cuantică, dar am auzit că dacă te joci cu particulele alea care se ciocnesc între ele şi degajează o căldură de vreo 100.000 de ori mai puternică decât a nucleului soarelui există şanse să creezi o gaura neagră care să absoarbă în ea tot pământul. Bine, asta zicea în ştire. Adevărul e că nu prea înţeleg cum vine chestia asta.

Oricum, nici nu m-am uitat la data articolului… o fi fost vechi si poate miercurea aia a trecut deja, iar eu fac febra musculara la tastatura degeaba. Oricum, măcar titlul postului e „apealling”. Mi-e somn. Mă duc la nani! Poate că de miercuri încolo n-o să mai pot dormi. Deşi se zice că morţii sunt „adormiţi”. Vorbesc scriu prostii. Gata, plec, că patul urlă după mine!!

Ne vedem joi, vorba melodiei… (Sper!)

P.S. Poza n-are legătură cu postul, are legătură cu somnul! Noapte bună, copii!

Later edit: Acum am aflat şi io că cică subiectul e dezbătut şi para-dezbătut iar evenimentul cu pricina ar trebui să se întâmple… mâine. Hmmm, ar fi ciudat să se spună despre noi că nu efectul de seră, nu poluarea, nu invaziile extraterestre sau era glaciară ne-au omorât ci… propria prostie. Btw, nu prea am înţeles la ce serveşte experimentul ăsta…

Oricum, dacă ne absoarbe gaurica neagră singura dovada a existenţei noastre o să fie un aparăţel trimis de N.A.S.A. în spaţiu acum câţiva ani în căutarea de viaţă extraterestră purtând un mesaj universal transmis printr-o simfonie a lui Bach şi nişte schiţe ale anatomiei umane., care conform calculelor marilor savanţi ar ajunge în galaxia vecină abia peste 80.000 de ani. Deci până la urmă Bach va singurul nemuritor.

Well… în loc de adio mă despart de voi cu o întrebare: Oare cum arată interiorul unei găuri negre?

Nu fac reclama site-ului de piţipoance, dar e primul site pe care intru aproape zilnic, concomitent cu verificarea mailului… „De ce fac asta?” – mă tot întrebam într-o perioadă… iar când au dispărut fetele o perioadă din peisaj mă încerca o disperare internetică acută. De ce naibii intră lumea pe pitzipoanca.org?? Ei, bine, răspunsul l-am găsit printre amintiri: am un prieten care acum câţiva ani se uita la fiecare emisiunea „Ciao Darwin!”. Şi nu numai că se uita, dar omu’ devenea coleric în faţa televizorului, se minuna de fiecare dată de imbecilitatea (regizată – prietenii ştiu de ce!) rasei umane. Zicea că urăşte emisiunea aia. Că n-o suportă. Că l-ar lua la bătaie pe Dan Negru dacă l-ar întâlni. Şi totuşi se uita la ea…

Eu nu urăsc pitzipoancele (cele care scriu) şi nici piţipoancele care „prestează” pe site, dar cred că le vizitez din acelaşi motiv care-l făcea pe prietenul meu să se isterizeze ca o maimuţă-n călduri la emisiunea cu pricina: refulare. Refularea dorinţei de a fi prost! Refularea dorinţei de a-ţi pune zece kile de haur fals pă tine sau de a spune inepţii pe un post naţional. Nu îmi doresc să fiu proastă, mi se pare că e totuşi trist, dar recunosc că trebuie să fie tare bine să fii prost!! Să te trezeşti dimineaţa fără nicio aşteptare de la tine, să ai bucurii mari atunci când e frumos afară şi te poţi machia în voie ca să ieşi în lume (prietenii ştiu de ce, again pitzi.org). Sau să apuci o gagică de cur pă stradă şi să râzi. Totuşi, ar mai fi un motiv, după o zi stresantă intelectual, e foarte relaxant să te holbezi la specimene de o prostie bubuitoare mai putin privilegiate cu de-ale creierului.

Anywayz, mă las de filosofie pă ziua dă azi.


Iulie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Top click-uri

  • Niciunul