Despre

Posts Tagged ‘nesimţire

Ştiri. 11 mineri morţi. 12 mineri morţi. Zappez întruna şi nu găsesc altă ştire. Oare or fi intrat jurnaliştii în grevă, iar televiziunile dau la nesafârşit aceleaşi ştiri pentru a acoperi spaţiul de emisie? Au filmat pe mama, tata, copilu’, nevasta decedatului, au pus întrebarea stupidă „Cum vă simteţi?” şi gata. Despre problemele care existau la mină şi posibilele riscuri de deflagraţie în alte mine nu se spune mare lucru decât la sfârşitul ştirii. Informaţiile astea nu fac audienţă. Ce mai contează victimele, familiile, vinovaţii?? Audienţă să fie, că nepăsare şi prostime care să se uite la ştiri există!

Zapez în continuare şi scap de cele mult prea multe canale româneşti care se prind prin cablu. Ajung pe National Geographic şi mă uit la „Air Crash Investigation”. Nu ştiu de ce urmăresc emisiunea asta. De fiecare dată când urc într-un avion mă gândesc la emisiunea asta. E stupid, dar nu mi-e atât de teamă ca avionul să se prabuşească şi să mor, cât mi-e teamă să devin doar o dată statistică, din 102 persoane, să fiu eu a 103-a. În fine, altceva voiam să zic. Am văzut un reportaj despre un accident care s-a petrecut în ’74 din simplul motiv că McDonnell Douglas, compania care a produs avionul, nu a schimbat o uşă care ştiau că se va desprinde!!! Ştiau pentru că mai avusese loc un accident (fără victime) din cauza uşii din compartimentul bagajelor. Şi pe baza unui „gentlemens agreement” cu autorităţile, compania producătoare nu a primit niciun avertisment ci s-a angajat să schimbe uşile la modelul respectiv (vreo 50 de avioane), fără a exista însă o directivă scrisă care ar fi afectat imaginea companiei. De schimbat uşile la avion, nu le-au schimbat. Au făcut modificări, dar nu cele cerute pentru siguranţa pasagerilor şi a echipajului.

La 2 ani după primul accident, a mai avut loc unul. În care avionul s-a prăbuşit rău de tot. Şi în care au murit în jur de 350 de oameni. De ce? Pentru că McDonnell Douglas nu s-a deranjat să dea câteva mii de coco şi a preferat să se întâmple ceea ce conform documentelor găsite în arhiva companiei era doar „o chestiune de timp”.

Indignarea mea e următoare: Unui şofer care accidentează mortal un pieton care traversează aiurea, i se face dosar penal şi poate ajunge la puşcărie. Bun, omor din culpă, chiar dacă pietonu’ e cretin. Mă întreb oare ce pedeapsă ar merita cineva care „accidentează” deliberat 350 de oameni? Doar falimentul şi plata a 80 de milioane de dolari ca daune morale?? Serios??

În ce lume trăim, Doamne? Îi pasă cuiva de noi?? (cugetare proprie în paroxismul indignării)

Se termină emisiunea. Ajung la o emisiune electorală. Vomit. Serios. Nu-i doar o expresie. Poţi să mori oricum, oricând şi să nu-i pese aproape nimănui. Să fii doar o statistică. Cred că sunt prea naivă. Sau m-am născut câteva secole prea târziu.

N-am net. De ieri sunt certată cu tehnologia. Scriu de la Gigelu’ lu’ mama. Gicutză al meu nu are net. Eu sunt în întârziere. Dar trebuia să scriu pe blog.

Gata plec.

Oricum, frumos mod de a-mi începe săptămâna, nu? Aaaaaa… Vorba aia: „Mondays are an awful way of spending 1/7 of your life!”

 

P.S. Sor, sper că nu te-am deprimat prea tare.

P.P.S. Gigel şi Gicutză sunt computere.

Postul ăsta îi este dedicat băiatului pe care l-am întâlnit azi la metrou şi căruia i-am dat o călătorie de pe cartela mea (asta pentru că-i expirase abonamentul şi venea metroul… şi m-am gândit să nu-l piardă că avea ghiozdan în spate şi bănuiesc că se ducea la şcoală), după care băieţaşu’ a trecut pe lângă mine fără să zică absolut nimic.

Nu voiam banii pe călătorie, nu voiam discuţie despre vreme pe peron. Voiam un simplu şi decent „mulţumesc”, urmat poate de „O zi bună!”.

Puştiule, încă mai aştept… Pe vremea mea se mulţumea atunci când ajutai pe cineva.


Iulie 2017
L M M M V S D
« Sep    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Top click-uri

  • Niciunul